Periodic, în cadrul Forţelor Navale, au loc selecţii pentru militarii destinaţi forţelor pentru operaţii speciale. Pentru a putea face parte din această armă de elită, un marinar trebuie să aibă calităţi deosebite. Dacă prima şi cea mai uşoară fază este cea de exprimare a dorinţei (voluntariatul), urmează aproximativ 3 ani de pregătire complexă în urma cărora militarul este integrat într-o echipă de forţe pentru operaţii speciale. Sunt ani grei de pregătire, o luptă continuă în special cu tine însuţi, în care se acumulează o cantitate foarte mare de informaţii atât
despre activitatea pe care urmează să o desfăşori, cât mai ales despre limitele fizice şi psihice la care poţi să ajungi.

Odată finalizată pregătirea individuală, militarul este încadrat într-o grupă şi începe un nou program de pregătire, în echipă, care are ca scop omogenizarea unei echipe care poate să acţioneze ca un tot unitar pentru îndeplinirea misiunilor specifice fiecărei structuri.

Programul de pregătire colectivă al acestor luptători conţine activităţi teoretice şi practice care vor permite executarea de acţiuni în cele trei medii: uscat, aer şi apă (scufundari, paraşutări, salturi din elicopter şi din vedete rapide, trageri speciale, proceduri specifice cu explozivi reali, tabere de pregătire, marşuri, supravieţuiri) organizate în cadru tactic, pentru marcarea inamicului.

Sunt unici în felul lor dar împreună formează echipe închegate, se înţeleg din ochi, comunică prin semne, sunt pregătiţi să lupte singuri şi să facă faţă celor mai grele provocări. Vorbim despre o elită, gata de acţiune în orice moment, care se distinge chiar şi prin echipamentul special. Îi vedem echipaţi în uniformele de camuflaj cu o mulţime de buzunare, în care îşi găsesc locul grenade de mână, arme şi  muniţii de tot felul, acoperiţi cu veste de kevlar rezistente la gloanţe, purtand pe cap căşti şi ochelari de protecţie, având la brâu măşti de gaze. Mascaţi pe faţă, acoperiţi cu plase de camuflaj, sunt adevăraţi cameleoni ascunşi în teren, aşteptând şi analizând adversarul, pentru a putea acţiona rapid şi eficient.

Bineînţeles că primii paşi îi îndreaptă pe doritorii de adrenalină către şcoala de scafandri unde îşi obţin  brevetul de scafandru, urmând mai apoi cursul de scafandru de luptă cu componentele sale de tehnici de supravieţuire şi salturi din elicopter. Cursurile de forţe pentru operaţii speciale, supravieţuire în condiţii limită, de paraşutism şi alpinism întregesc profilul de luptător al, de acum deja experimentatului, scafandru de luptă. Se mai adaugă cursuri de tehnici de luptă şi utilizare explozibili pentru a defini un luptător complex, gata să facă faţă celor mai grele provocări pe câmpul de luptă.

Sunt etape dure de pregătire în urma cărora doar un procent de 20-30% reuşeşte să dobândească recunoaşterea de scafandru de luptă în cadrul forţelor pentru operaţii speciale.